new2.0
DESPRE MINE
Cine este în spatele
PodoMediaArt?
Oana Grec.
Oana Grec – specialist pedichiură podologică și fost pacient trecut prin chirurgie.
Motivul principal pentru care am lansat tot ceea ce există astăzi pe acest site este disperarea. Da, sună ciudat, însă acesta este. Am fost disperată din cauza durerilor, am trecut prin chirurgie și am simțit pe viu ce înseamnă o unghie încarnată și 30 de negi pe un singur deget.
Așa că, această disperare m-a adus în punctul în care m-am „tratat” singură și nu pentru că mi-am dorit asta, ci pentru că am fost pusă în această situație. Numai cine se confruntă cu o problemă asemănătoare poate simți durerea cu care sunt scrise aceste rânduri.
Și cum din lucruri urâte ies și lucruri frumoase, nevoia de a fi bine m-a adus în punctul în care am căutat și am găsit soluțiile la cele mai întâlnite probleme ale picioarelor. Majoritatea soluțiilor le-am găsit tratându-mă pe mine sau pe un membru apropiat al familiei.
Cursurile au menirea de a spune mai departe tot ceea ce eu știu, de a explica și altora că nu este chiar atât de dificil să vindeci o problemă și nici nu este atât de greu. Soluții sunt multe, însă este important a fi folosite cele mai rapide și eficiente. Iar eu le-am găsit! În toate cursurile mele promovez intervențiile cu instrumente și produse puține, tehnici ușoare care duc sigur la reușită.
Tratamentele
PodoMediaArt
Făcând parte din Clinica Amelias, am primit cele mai valoroase tratamente: tratamentele PODOMEDIART. Este o gamă pe care am primit-o exclusiv pentru pacienții cabinetului de podologie din cadrul clinicii, iar după lungi negocieri am reușit să oferim acces acestor tratamente tuturor specialiștilor din lume.
Tratamentele au fost testate pe pacienții clinicii, nicidecum pe animale. Știam că formula lor nu face rău, însă nu știam dacă trebuie sau nu îmbunătățită. Așa că, pacienți reali cu probleme reale au fost dispuși să caute soluția potrivită peste tot. Testând aceste tratamente, am cerut îmbunătățirea lor, încât în prezent ele au acțiune imediată. Atenție! Nu sunt tratamente minune. Fără intervenția specialiștilor, efectul tratamentelor este limitat.